Anotimpurile sint interioare, amintiri tesute in harta emotiilor si
curgatoare prin corp. Anotimpurile vin din copilarie si ramin ca
vestigii ale copilului interior. Simt toamna in mine, desi in jurul meu e inca vara torida si umeda. Vara de la subtropice tine jumatate de an si
mintea mea nu poate curpinde atita caldura. E ca la condimente unde daca
nu ai gustul format in timp, risti sa te gaseti in fata unei aberatii
senzoriale la prima incercare. Am o stare de toamna care totdeauna a fost ca o dulceata
aleasa (de cirese amare sau visine, mai exact) care ma energizeaza si unge ca un balsam. Dimineti racoroase, cu pasi saltati catre scoala si
obraji imbujorati. Dupa-amieze lenese sub lumina de miere a inceputului
de septembrie.
Anotimpurile mele preferate sint foarte
efemere pentru ca se afla de fapt intre anotimpuri. Sfirsitul de
februarie cind incep sa apara primele semne de primavara. Mirosuri de
pamint, umezeala, soare orbitor, strazi curgatoare, stresini
picuratoare.
Sfirsitul verii, de august pirjolit si
glben in care totul devine mai domol, mai dulce. Lumina tulbure si
mingierea usoara a soarelui, boarea blinda a vintului printre frunzele
arse si imbatrinite de soare.
In anotimpurile mele preferate pe care le-am invatat pe de rost
din copilarie m-am nascut ca mama alaturi de copiii mei. Copiii mei
s-au nascut in cele mai frumoase anotimpuri care odata cu ei au devenit anotimpurile copilariilor noastre - a lor si a mea.